Concert MONO la Bucuresti in cadrul B’ESTFEST Summer Camp pre-party!

Trupa japoneza Mono, una dintre cele mai spectaculoase trupe post-rock din toate timpurile, va sosi pentru prima data la Bucuresti, pe 11 Martie 2013, la clubul The Silver Church, in cadrul turneului de prezentare al noului lor album intitulat „For My Parents”. Acesta este totodata primul pre-party B’ESTFEST Summer Camp 2013 dintr-o lunga serie de evenimente care-si propun sa pregateasca publicul roman pentru editia din acest an a festivalului ce va avea loc in weekendul 5-7 iulie, in cadrul B’ESTFEST Park din Tunari. 

Infiintata in acelasi an cu Explosions In The Sky si la scurt timp dupa Jakob, Mono a luat nastere in 1999 la Tokyo si pana acum a lansat 6 albume de o frumusete aparte, materiale ce pot fi considerate reper sau chiar sursa de inspiratie pentru intregul curent Post-Rock de astazi, un adevarat boom muzical. Muzica Mono este un amestec inspirat, dar si original, de experimental si instrumental rock, cu treceri prin shoegaze, muzica clasica, ecouri noise si atingeri minimaliste, efectele chitarelor lui Yoda si Taka fiind “motoarele navei” japoneze. Bass-ul lui Tamaki are rolul de a accentua gravitatea pasajelor inaltatoare iar trecerile complexe si variate ale bateriei lui Yasunori raman imediat intiparite in mintea ascultatorului MONO. 

Restul instrumentelor inserate de cei 4 in piesele lor completeaza armonios un sunet inconfundabil: organ, pian, timpani, glockenspiel. Mai putin comerciali ca Mogwai si nu atat de titrati ca Sigur Ros sau Godspeed You! Black Emperor, membrii trupei Mono au reusit, atat cu cele 6 albume, cat si cu alte experimente facute alaturi de alti muzicieni, sa dinamiteze o scena ce nu exista propriu-zis acum 13 ani, avand astazi posibilitatea de a savura destul de des albume si concerte speciale cu trupe ca: God Is An Astronaut, Caspian, Pelican, Russian Circles, Cecilia Eyes, Kwoon, Kovlo sau Tides From Nebula. Pentru toti acesti muzicieni, dar si pentru multi altii, Mono este o trupa cult, reper pentru scena post-rock.

 In deschidere va fi prezent proiectul Costin Chioreanu And The Choir Of 13 Ghosts, artistului de origine romana fiind cunoscut pentru colaborarile sale cu trupe din tara si strainatate pe partea de design si ilustratie. Pornind de la faptul ca artistul isi compune si inregistreaza singur soundtrack-uri pentru expozitiile sale de grafica, ideea de a aduce live acest gen de muzica a venit ca o progresie naturala, existand deja doua evenimente sub acest nume, realizate in aer liber. Bilete se pot achizitiona online, pe www.iabilet.ro si www.metalhead.ro/bilete, sau in seara concertului, la intrarea in club, la pretul unic de 60 de lei. 

 Concertul trupei Mono este primul pre-party B’ESTFEST Summer Camp organizat in acest an, festivalul fiind programat sa aiba loc in perioada 5-7 iulie. Abonamentele pentru cea de-a saptea editie B’ESTFEST sunt disponibile online, pe www.myticket.ro, la pretul de 150 de lei in cadrul promotiei early bird.

ARTmania Festival 2012 - Day Two

Astazi, pe 11.08.2012, am avut parte la Art Mania de cele mai mari neplaceri, insa si de cele mai mari satisfactii. A fost o seara destul de echilibrata - dar bineinteles, sunt de parere ca se putea mult mai bine.Dupa cum mi s-a intamplat si ieri, am ramas uimita cat de bine presteaza trupele "necunoscute", care au cantat pe scena Harley Davidson.

Primii au fost cei de la ViolentorY, din tara vecina Bulgaria, imbracati ca niste rockeri furiosi, in piele si cu multe capse si zale pe ei. Muzica lor a fost furioasa, energica, ei s-au implicat total in muzica si publicul a remarcat acest lucru, fiind in numar mai mare in fata scenei decat ieri la prima trupa (poate si pentru faptul ca majoritatea nu lucreaza sambata, spre deosebire de vineri).

Pe Abigail am asteptat cu nerabdare sa ii vad pentru ca mai auzisem de ei si imi place stilul lor, un Metal Death/Doom. Au luat fiinta ca trupa in anul 1994, au 6 albume la activ, este cea mai longeviva trupa de Death Metal din Romania, si totusi, nu se prea gasesc nici pe la chioscuri, nici pe internet. Poate pentru faptul ca au preferat sa ramana in universul lor si sa nu recurga la "Public Relations", la promovare pana la saturatie. Stiu ce fac, stiu ce vor sa transmita prin muzica lor, au un public exclusivist (ca orice trupa de Metal din Romania, ca doar nu sunt manele!) si sunt mandri de asta! Din pacate a trebuit sa plec dupa a doua piesa catre scena principala din Piata Mare sa ii prind si pe cei de la Alternosfera. Dupa ce m-am intors in Piata Mica m-am intalnit cu un prieten cu gusturi la muzica si la "sentimente", care mi-a spus ca asa de mult i-a placut cum au cantat cei de la Abigail, incat nu a mai putut sa plece. Si mi-a fost putin ciuda ca nu am putut face si eu la fel, sa pot ramane sa ii savurez.

A trebuit sa fug in Piata Mare pentru ca... se pregateau cei de la Alternosfera. Si cum concertele din Piata Mica au inceput cu aproximativ o jumatate de ora mai tarziu, s-a suprapus tot programul. Adevarul e ca trupele din Piata Mica si cele de la scena principala erau programate intercalate, cu o jumatate de ora diferenta. Ideea a fost buna, pana se pregatesc unii, sa cante altii in cealalta locatie. Insa a aparut problema cu intarziatul.

Si sa revin la Alternosfera. O alta trupa pe care am tot "vanat-o", pe care am tot asteptat sa o vad si pe care am ratat-o de cateva ori din unele locatii apropiate de Medias. Au inceput brusc, energic, nu ne-au dat timp sa ne dam seama ce se intampla (asta e un compliment). Una dintre cele trei piese la care am putut fi intre public si scena pentru a fotografia, a fost "Wamintirile", de pe albumul "Orasul 511", dupa parerea mea cel mai bun album al lor. Este o combinatie foarte buna accentul din Republica Moldova si cu alternative rock-ul.

Din nou, a trebuit sa merg la Scena Harley-Davidson din Piata Mica pentru a-i vedea pe cei de la "arc Gotic. Prima impresie nu a fost tocmai la ce ma asteptam, ei fiind imbracati la camasa si pantaloni de stofa, cu pantofi, niciunul cu plete. Totusi, mi-am zis sa nu fiu rea si sa le dau o sansa. Muzical sunau bine, un fel de Metal mai linistit, mai "tras de par" - dar cand a intrat solistul cu vocea, am zis ca... nu e ok, ca nu am de ce sa ma chinui. Nu cred ca am stat sa ascult prima piesa. Oricum, trebuia sa ma duc inapoi in Piata Mare.

Acolo erau deja cei de la Poets of the Fall - lumea in delir, zbieraturi, maini in aer (desi era doar ora 17:00). Cantau un fel de balada rock in gen american. Mi-am zis ca sigur asta e cea mai lenta piesa a lor, ca urmeaza altele mai nervoase. La urmatoarea, la fel - cuplurile se pupau, mamicile isi imbratisau fiicele, totul era roz. Dupa aceea am mers in sfarsit la o bere pe o terasa din incinta cu sotul meu si cu prietenul cu cunostinte muzicale pe care l-am mentionat si mai devreme - in semn de protest fata de muzica cantata de Finlandezi. Cantau "Cinematic Rock", adica muzica pentru filme si jocuri video. Zice-se ca au castigat numeroase premii, ca sunt mari artisti. De fapt cantau despre dragoste, parasiri, impacari, ceva foarte siropos. Solistul avea dupa gat un "fular" de pene negre, gesticula mult prea teatral, era mult prea afectat de propria lui muzica, un gen care si noi si cu siguranta si el l-am mai auzit de foarte multe ori in foarte multe alte imprejurari. Nimeni nu a inteles, din cate am putut citi pe fete si auzi in jurul meu (in afara de afectatii din fata scenei, care erau in extaz), de ce Poets of the Fall ar putea fi vreodata asociati cu brandul Art Mania, un festival "metal" sau "gotic". La sfarsitul concertului chiar au dat-o in hip hop la cateva expresii ("say my name, say my name" - o piesa de la Beyonce daca nu ma insel) si il imitau pe Michael Jackson la zbieraturi. Si au mai si cantat vreo 2 ore, cred ca a fost durata cea mai mare alocata unei trupe. O faza foarte haioasa e ca exact atunci cand au plecat in sfarsit de pe scena, au inceput sa bata clopotele, chiar atunci toata lumea se indrepta spre bere / baie / iesire - si cineva a strigat ca "la iesire se dau colaci" :)

La ora 19 si ceva au urcat pe scena Olandezii de la Delain cu Metalul lor Simfonic, o binemeritata revenire dupa trupa anterioara. Frumoasa solista roscata a invatat cateva cuvinte in romaneste, special pentru "tara noastra frumoasa" si pentru a-si impresiona publicul, fiind in Romania pentru prima data. Cu o voce superba si cu niste jartiere si mai superbe, dadea din parul ei roscat ca o muza, incantand publicul, iar concertul a fost unul reusit.

"Mostenitorii heavy-metal-ului", Edguy, ne-au ametit la propriu. Nu au avut stare deloc pe scena, parca eram la un meci de tenis. Cu o muzica tipica pentru rockeri old-school si pentru motociclisti, acestia au fost foarte asteptati de public (dovada fiind muneroasele tricouri cu numele lor purtate de fani) si s-au ridicat la nivelul asteptarilor. La fel ca si cei de la Delain, au spus ca avem o tara foarte frumoasa si ca se bucura sa fie pentru prima data aici.

Desi la a treia participare la Art Mania, My Dying Bride au fost probabil cea mai asteptata trupa. Eu una stiu sigur ca pe ei am vrut sa ii revad (dupa ce i-am admirat si la Brutal Assault in Cehia) mai mult decat pe oricare. Sunt convinsa ca daca o sa mai vina inca la 5 sau 10 editii ale festivalului, o sa aiba aceeasi energie, aceeasi teatralitate si aceeasi melancolie ca de fiecare data. Dupa 2 piese au spus ca "what a beautiful night tonight - too bad we have to make it miserable". 

Devotamentul si credinta in propriile versuri ii face sa nu se plictiseasca nicodata de muzica lor, sa nu isi schimbe genul, sa faca intotdeauna cate o gluma neagra. Imbracat ca un domn intunecat, pictat pe maini cu rosu sangeriu, negru la ochi, solistul Aaron a baut in rand cu publicul, ridicand paharul - "cheers" - si multumindu-le aproape dupa fiecare piesa cu "thank you very much indeed". A spus ca ei nu fac turnee in timp ce lucreaza la un album (care va fi lansat in octombrie), insa cand au fost invitati la Sibiu din nou, au luat o pauza de la album sa vina sa ne incante din nou.

Chiar daca dezamagirile de astazi au fost mai puternice decat bucuriile, la sfarsit am ramas cu un zambet larg pe buze si cu satisfactia ca i-am vazut pe My Dying Bride in procesul de creatie de la un metru distanta, simtindu-le muzica la intensitate maxima.

Text si foto :Gina Stef.

ARTmania Festival 2012 - Day One

Prima zi la ARTmania Festival 2012 vazuta si relatata de Gina Stef, acrediatata la festival din partea Medias News Blog si Radio Ring.

Am ajuns la 14:30, mi-am luat frumos acreditarea, nici o problema, toata lumea foarte amabila, parca as fi aterizat cu trenul pe alta planeta. Am inceput sa ma plimb: piata mare – piata mica, piata mica – piata mare, si asa mai departe. Targ de lucrusoare frumoase hand-made, lume buna, rockeri, pletosi, furiosi. Ma simteam deja in elementul meu. Atmosfera foarte degajata, fiecare isi vedea de treaba lui (asta in virtutea zicalei: “libertatea ta se termina acolo unde incepe libertatea celui de langa tine”). Nici soarele nu ardea foarte tare, asa ca totul a fost perfect.

Primul concert, din Piata Mica, era programat la ora 15:00. Au inceput sa cante si sa zbiere cei de la Reborn (RO) pe la ora 15:00. Niste baieti care aveau habar de muzica, erau bine sincronizati, vocea suna bine, iar glumele dintre piese facute de “Reactorul Universului” (dupa cum isi spunea solistul) erau menite sa adune rockerii laolalta. Glumetii au reusit sa smulga cateva aplauze de la putinii spectatori (in afara de fotografi) care ii admirau in soare sau pe terasa de langa, la umbra. Sincer ma asteptam sa fiu dezamagita de prestatia lor, dat fiind faptul ca nu mai auzisem de ei – insa cu o zi inainte imi facusem “temele” si ii cautasem pe vastul youtube – dar am fost placut impresionata de genul de muzica “alternativ – hardcore”.

 

 

Dupa o binemeritata pauza de bere la halba (era cald) au aparut cei de la Voices of Silence (din Cluj  tot in Piata Mica) care au reusit sa adune mai multi impatimiti decat trupa precedenta. Au cantat un fel de rock clasic, Iris combinat cu Compact si cu… Metallica ) Nu as putea spune ca a fost ceva deosebit. E un gen de rock pe care l-am mai auzit cam peste tot si de la multe alte formatii. De remarcat a fost show-ul pe care au reusit sa il puna la cale, au interactionat cu publicul si s-au facut placuti de la prima melodie.

 

Vazand ca nu se mai canta nimic in Piata Mica (programul fiind decalat cu o ora – trebuiau sa mai urce pe scena spaniolii de la Kitsune Art) – am mers catre Piata Mare, unde incepusera sa se adune fanii cu o ora jumatate in fata scenei. Urmau Norvegienii de la Trail of Tears. Muzica a fost electrizanta, pletele zburau, iar fotografiile au fost pe masura. Dupa concert au iesit in fata scenei (prin lateral), ca niste “oameni normali”, fanii i-au remarcat, zeci de persoane le-au cerut sa faca fotografii cu ei, la fiecare persoana in parte erau tot mai amabili, tot mai glumeti, tot mai bucurosi ca atatia oameni le inteleg muzica si ca ii admira atat de mult. Dupa ce si-au facut “hatarul”, au intrat din nou in zona restrictionata.

 

 

Deathstars (Sweden) au urcat pe scena cu fetele lor albe si cu parul lor negru, in spiritul unui festival de genul ArtMania. Fanii au inceput sa zbiere, insa solistul le-a atras atentia ca “o sa zbiere atunci cand vrea el!!” si asa a si fost. Niste baieti furiosi, (mai urati – dupa cum le spune si numele) energici, care stiu ce vor. Metalul lor industrial a inceput sa faca multimea sa isi cam iasa din minti.

 

Cei de la Epica (Holland – Belgium – Germany) ne-au purtat intr-un taram al fanteziei, al povestii, al noptii. Cu metalul lor simfonic am participat la o atmosfera mareata, frumoasa, inaltatoare. Solista Simone Simons, de o frumusete epopeica (desi era blonda de data asta), ne-a vrajit pe toti.

 

 

 

In sfarsit au urmat nemtii de la Die Toten Hosen, pentru prima data in Romania, head-liner-ii festivalului. Parerea mea e ca nu s-au potrivit deloc cu genurile muzicale uzuale la Art Mania, nici cu oamenii care ii asculta… Genul lor fiind Punk si intreg festivalul avand o tenta gotica, au fost cam ca nuca in perete. Asta insa nu i-a impiedicat pe fani sa isi dea frau liber emotiilor si sa cante in rand cu solistul versurile pieselor. Atmosfera de la concertul lor a fost una nesabuit de vesela si toata lumea a plecat acasa (?) cu zambetul pe buze, mai ales dupa piesa Zehn Kleine Jagermeister (una dintre cele mai cunoscute piese ale lor).

Era sa ne luam si noi putin de jandarmi si noi de ei, dar a fost ok pana la urma.

 

 

 

Penisula 2011

De azi si pana duminica la Tg.Mures are loc o noua editie a festivalului Peninsula.