miercuri, 16 septembrie 2009

A sosit vacanţa !

Am „zburat în vacanţă şi o să revin peste o săptămână.

În acest timp, aştept opiniile voastre la sondajul postat în partea dreaptă a blogului.



Lansare de carte, Varujan Vosganian

Sala Traube va gazdui sambata de la ora 17 lansarea volumului „Cartea soaptelor” semnat de Varujan Vosganian. Volumul „Cartea soaptelor” a fost lansat in acest an la editura Polirom si incepe intr-un registru pitoresc, pe o straduta armeneasca din Focsaniul anilor ’50 ai secolului trecut, printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet. Insa cititorul nu e lasat sa guste in tihna intimitatea caminului evocat si nici nu e poftit sa ia parte la vreun taifas de oameni veseli, care deapana, la vreme de pace, povesti despre Ara cel Frumos ori Tigran cel Mare. „Batrinii armeni ai copilariei” lui Varujan Vosganian nu au de istorisit intimplari delectabile, ci fapte de-a dreptul nelinistitoare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma – a lor si a predecesorilor. Istoria genocidului din 1915 impotriva armenilor, istoria convoaielor interminabile de surghiuniti in Cercurile Mortii, in desertul Deir-ez-Zor, istoria armenilor care au luat drumul exilului isi afla in paginile de fata o ilustrare cu adevarat ravasitoare.

marți, 15 septembrie 2009

Play & Win premieră în showbiz

Specialistii de la Nielsen Airplay Chart, barometrul de masurare a difuzarilor radio si Tv in Romania, au constatat surprinsi ziele trecute ca sistemul lor identifica 7 piese din top 100 au care au drept autori acelasi trei persoane: Radu Bolfea, Sebastian Barac, Marcel Botezan. Derutati au inceput sa faca cercetari sa vada despre ce este vorba, daca s-a propus o anomalie in sistem. Dupa cercetari minutioase au constatat ca nu este nicio eroare si ca baietii de la PLAY & WIN au sapte piese in primele 100 de piese difuzate de radiourile din Romania. Bob Taylor, Inna, Morris si cei trei in calitate e interpreti au urcat pe cele mai inalte pozitii ale clasamentelor fiind difuzati de toate radiorile si televiziunile. Aceasta performanta este una unica in peisajul muzicii romanesti. Succesul international al INNEI este deja unul confirmat de toata lumea, insa ce este mai mult decat imbucurator este ca PLAY & WIN si-au castigat credibilitatea si ca interpreti, nu doar ca autori si producatori muzicali Piesa "Slow Motion" este si acum in difuzare la cele mai importante radiouri, la aproximativ un an de la lansare ca sa nu mai vorbim de single-ul actual "Only" aflat intr-o ascensiune continua. Un plus incontestabil este si videoclipul realizat de Tom Boxer si care ii prezinta pe baieti in diverse ipostaze inedite . Succesul international al pieselor semnate PLAY & WIN a facut ca interesul pentru productiile celor trei sa fie foarte mare, astfel incat ne asteptam ca cei trei sa semneze piese si pentru nume consacrate ale pietei muzicale internationale.

Sursa : Roton

“Battle of songs”

“Battle of songs” reprezinta o oportunitate pentru toti compozitorii/ textierii/ orchestratorii din lumea intreaga care isi doresc ca piesele lor sa ajunga in atentia unor oameni influenti din peisajul muzical. Concursul le inlesneste acestora drumul catre recunoastere si le ofera o promovare in adevaratul sens al cunvantului.Pana la 1 octombrie, toti cei interesati sa-si faca cunoscute compozitiile, sunt asteptati pe site-ul www.battleofsongs.com unde intregul proces de inscriere se va desfasura online. Detalii despre concurs ai chiar de la Zoli, cel care este "capul rautatilor" si a pus bazele acestei intreceri.


"Vizitează-mă , nu mă vota"


Galeria de artă a Casei Schuller găzduieşte expoziţia de pictură a lui Grigore Muntean, deschisă până în data de 21 septembrie 2009. Expoziţia cuprinde lucrări ce aparţin tuturor etapelor compoziţionale ale artistului. Mai multe detalii afli în interviul de mai jos.





luni, 14 septembrie 2009

Dansul Pinguinului - Toti pentru Unul

120 de tineri din Sibiu au dansat “Dansul Pinguinului” cu speranţa că dacă vor câstiga cei 999 de euro puşi în joc de Radio ZU - Ioana Costea, tânăra de numai 19 ani care suferă de leucemie va avea o şansa în plus de a trăi. Dacă vrei şi tu să o ajuţi pe Ioana, intră pe acest site şi donează cât vrei tu.





SNG Mediaş are gaz peste o lună

Datoriile Şcolii Naţionale de Gaz Mediaş la gaz metan ce se ridică la peste 2,5 miliarde de lei vechi, o să fie achitate în timp de o lună. Viceprimarul Mediaşului, Teodor Neamţu a declarat azi după amiază în cadrul emisiunii “Pulsul Adevărului” de la Antena 1, că datoria o să fie achitată şi a cerut în direct inspectotului general şcolar, Constantin Catrina, să trimită o persoană de la inspectorat la SNG pentru a lămuri această situaţie.

Europe se întorc cu "Last Look At Eden"


Acum 23 de ani nu era petrecere să nu se danseze pe piesa „The Final Countdown” a celor de la Europe. Această melodie a făcut ca trupa să devină un „international rock band”. Azi membrii Europe îşi lansează în Marea Britanie noul album “Last Look at Eden” iar piesa de promovare “New Love in Town” este de azi în heavy rotation la Radio Ring. În România cei de la Europe sunt reprezentaţi de Nova Music.
Mai jos am postat un “making of” al clipului piesei de titlu al albumului.


Descoperă Aheologia Urbană ! APVLVM 2007

Muzeul Municipal Mediaş are plăcerea de a vă invita să vizitaţi cea mai recentă expoziţie. Pornind de la depistarea unor vestigii importante din zona vechiului centru urban de la APULUM, precum: edificii particulare, drumuri pietruite, cartiere de locuinţe private cu sisteme de hypocaustum, pardoseli şi mozaicuri, necropole romane cu morminte de incineraţie şi înhumaţie, s-a ajuns la manifestarea expoziţională intitulată DESCOPERĂ ARHEOLOGIA URBANĂ! APULUM 2007 materializată de către Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi itinerată, în această perioadă la Mediaş.
Inventarul arheologic compus dintr-o largă varietate de piese de podoabă (din argint, os şi bronz), de uz casnic, materiale de construcţie, ceramică romană, monede, opaiţe, piese de joc, statuete etc., toate acestea însoţite de un bogat material informativ vor putea fi vizitate până în data de 23 septembrie la Muzeul Municipal Mediaş.

duminică, 13 septembrie 2009

21 de amenzi în 3 ore

Vineri dimineaţă scriam despre acţinea poliţiştilor sibieni pe DN14. Acţiunea a avut loc în intervalul orar 10:00 – 13:00 si au fost sunt angrenate 2 aparate radar şi 3 echipaje de poliţie. Mai jos ai şi rezultatul celor 3 ore de lucru. Am postat mai jos ştirea colegilor de la Antena 1 Sibiu.



"Carte veche medieşeană" la Braşov

Muzeul braşovean „Casa Mureşenilor” este gazda expoziţiei „Carte veche din colecţiile Muzeului Municipal Mediaş”. Un număr de 41 de volume dintre cele mai vechi tipărite în Transilvania ,Cicero, Xenofon şi „Tragediile semnate de Euripide” sunt doar câteva dintre volumele preţioase pe care braşovenii le pot admira. Exponatele au fot tipărite la 1540 - 1550, iar până la apariţia mijloacelor moderne de tipărire în masă, cărţile erau într-un număr destul de redus. De asemenea, primele tipărituri expuse în limba română datează doar din anii 1760, însă erau scrise în alfabetul chirilic. Cea mai mare parte a expoziţiei este reprezentată de scrierile religioase, multe dintre tomurile seculare fiind tipărite în oraşe ale Europei Occidentale. Expoziţia mai cuprinde însă şi corpusuri legislative, dar şi lucrări de istorie. Expoziţia este una itinerantă, în Braşov poposind pentru prima dată secularele cărţi. La vernisaj au participat directorul muzeului, Vladimir Sargu, muzeograf Viorel Ştefu precum şi conservatoarea Diana Macarie. Expoziţia va fi deschisă cel puţin până în 12 octombrie a.c.