joi, 17 mai 2012

Biletele pentru concertul Status Quo

Biletele pentru concertul trupei rock Status Quo se vor pune in vanzare astazi, 17 mai, preturile variind intre 95 si 365 de lei. Evenimentul din 17 octombrie este primul concert status Quo sustinut la Bucuresti, trupa pregatind pentru acest spectacol nenumarate piese cunoscute, dar si compozitii noi, extrase de pe cel mai recent album lansat anul trecut si intitulat “Qui Pro Quo”.




Incepand de azi,  fanii trupei Status Quo isi vor putea achizitiona bilete pentru concertul din aceasta toamna. Ei vor avea la dispozitie mai multe categorii de locuri, in functie de distanta fata de scena, preturile acestora fiind de 95, 160, 225, 285 si 365 lei. Biletele pot fi achizitionate prin comanda online, de pe site-ul www.Myticket.ro, ulterior acestea fiind disponibile si in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu dar si la Sala Palatului.



Incepandu-si lungul traseu muzical la sfarsitul anilor ‘60, Status Quo a lansat de-a lungul timpului 29 de albume de studio, 4 albume live si 77 de single-uri, fiind de altfel si singura trupa care a inregistrat performanta de a sustine 4 concerte sold out in Marea Britanie in doar 11 ore si 11 minute. De asemenea, ea reprezinta prima trupa contemporana care a sustinut un recital in prezenta familiei regale britanice, cu ocazia unui concert caritabil din anul 1982. Legendara Status Quo va concerta toamna aceasta in fata publicului roman, pe 17 octombrie, la Sala Palatului.

Niciun comentariu: